Graficard blog

Nunta este momentul care petcetluieşte formarea unui cuplu, dar trecerea din comunitatea adolescenţilor în cea a tinerei familii se pregăteşte în timp, cu minuţiozitate şi respectarea atentă a tradiţiilor. “Căsătoria înseamnă trecerea de la societatea copilăriei sau adolescenţei, la societatea adultă; de la un anumit clan la altul; de la o familie la alta; adesea de la un sat la altul.”¹

Nunta este un moment de bucurie, un nou început. Mirii vor ca acea zi să fie unică în viaţa lor şi de aceea acceptă să-şi organizeze o nuntă specială, nemaiîntâlnită.

Asistăm în zilele noastre la o degradare a tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti. Valorile neamului nostru, păstrate cu sfinţenie şi transmise până acum din generaţie în generaţie, sunt pe cale să dispară. Cauza? Un motiv principal ar fi fenomenul de globalizare care tinde să acapareze totul. Nu realizăm însă că ne pierdem încetul cu încetul identitatea noastră ca popor şi că ne transformăm în nişte copii ale aceleaşi imagini şi gândiri. Ni se pare mult mai atrăgător, unic, dacă luăm obiceiuri de la străini, uitând că şi noi avem în cultura românească ceva la fel de frumos şi de atrăgător, poate chiar mai interesant.

Participând la numeroase nunţi în anii ce au trecut, am constatat că obiceiurile şi tradiţiile legate de tot ceremonialul nupţial au dispărut aproape în totalitate. Când afirm acest lucru mă refer la nunţile de la oraş, deoarece în zonele izolate ale ţării, unde nici măcar electricitatea nu este cunoscută oamenilor, tradiţiile străvechi sunt păstrate.

Acest referat îşi propune să prezinte tot ceea ce e nou în opoziţie cu tot ce a fost şi acum este uitat într-un colţ al gândirii noastre referitor la obiceiurile de nuntă.

Astfel, dacă încă mai sunt păstrate obiceiuri puternice cum ar fi bărbieritul mirelui sau îmbrăcatul miresei, nu acelaşi lucru îl putem spune despre altele. Fiind evenimentul cel mai de seamã al începutului vieţii de familie, în jurul nunţii s-au creat diferite obiceiuri care s-au transmis din generaţii în generaţii. Unele dintre acestea au rãzbit, prin veacuri, pânã la noi, altele au dispãrut iar altele s-au transmis numai parţial.

Strãmoşii noştri aveau concepţii foarte sãnãtoase despre familie şi la întemeierea ei ponderea o aveau nu atât tinerii, viitorii soţi, cât pãrinţii şi bunicii. Aceştia studiau din timp şi urmãreau comportarea în familie şi în societate a viitorului ginere sau a viitoarei nurori, precum şi a pãrinţilor lor, deoarece cu aceastã familie “se încuscreau” pânã la moarte. Din aceste motive în familiile vechi erau foarte rar întâlnite divorţurile şi traiul în concubinaj.

Nunta dura trei zile şi trei nopţi, iar pe mese erau aduse bucate tradiţionale, făcute în casă de cele mai bune bucătărese. Acum oamenii nu mai au timp sã petreacã trei zile la nuntã. De aceea s-a trecut la o simplificare a unor forme şi la înlocuirea altora cu unele mai scurte, zise “moderne”. Au fost abandonate şi obiceiurile scoaterii din casã a douã mirese fictive, a stropirii nuntaşilor de cãtre mireasã cu apã la reîntoacerea de la cununie şi a furãrii papucului miresei.

Nunta de azi ţine numai o noapte. Ea începe cu venirea invitaţilor mirelui la casa acestuia şi a miresei la casa ei. Se pune azi mare pret pe îmbrãcãmintea mirilor precum şi a nuntaşilor, mulţi dintre aceştia fãcându-şi haine noi pentru nuntă. Femeile se îmbracã în toalete de oraş, iar bărbaţii în haine de culori închise.

Mireasa se îmbracã în haine albe, din materiale de bunã calitate, poartã cununã albã pe cap şi în picioare pantofi albi, iar mirele se îmbracã cu cãmasã albã, cravatã ori papion şi costum negru.

La sosirea nuntaşilor la casa miresei, dupã ce sunt primiţi de cãtre pãrinţii ei, se aşteaptã sosirea mirelui cu nuntaşii lui, apoi se fac fotografii şi se pregãtesc sã meargã la bisericã pentru celebrarea căsătoriei religioase, dupã ce în prealabil s-a încheiat cea civilã la oficiul de stare civilã.

În fruntea alaiului se aşazã “vifelii”, cu lumânãrile împodobite cât mai bogat, dupã ei naşa cu mirele, la braţ , apoi urmeazã “surorile de mireasã” (domnişoarele de onoare), “fraţii de mire” (cavaleri de onoare), în perechi de câte doi, rudele si invitaţii, ultima pereche încheindu-se cu naşul şi mireasa. Asceste denumiri transmise din generaţie în generaţie nu se mai păstrează şi astăzi la nunţile moderne, deoarece au o tentă “învechită”.

La reîntoarcerea acasã se intrã direct în încãperea unde sunt aşezate mesele şi nuntaşii se servesc cu mâncare şi bãuturã, fãrã a fi prea mult poftiţi. Aşezarea la masã se face întocmai ca la nunta de altã dată, adicã în fruntea mesei stau mirele cu mireasa, având alãturi nãnasa si nãnasul (acum li se spune naşa şi naşul, prescurtãndu-li-se şi lor numele-funcţia).

În locul aperitivului vechi, compus din vinars, ceapã şi colãcei din fãinã de grâu, împodobiţi cu iederã, acum se servesc diferite aperitive şi sandwişuri, foarte gustoase şi variat ornamentate. La scurt timp se servesc fripturile cu salate, sarmale, bãuturile adecvate lor, din care nu lipsesc berea şi vinul cu sifon sau cu apã mineralã.

Dupã acestea urmeazã prãjiturile şi torturile. Pe cât este posibil nuntaşii danseazã numai dupã ce s-au servit fripturile, adicã cam dupã miezul nopţii. Petrecerea ţine pânã în zorii zilei terminându-se cu cinstirea mirilor, sau chiar cu jocul miresei. Obiceiul cinstirii cu gãinã friptã şi cu plãcintã a fost înlocuit cu aducerea unor cadouri necesare tinerii perechi, constând din veselã şi articole de îmbrãcãminte.

Deoarece se întâmplã ca mirii sã fie cinstiţi de mai multe familii cu aceleaşi cadouri s-a creat obiceiul ca cinstea sã se facã numai în bani, urmând ca tinerii cãsãtoriţi sã-şi cumpere din acei bani obiectele de care au trebuinţã. În fine, ca sã se evite discuţiile şi comentariile cu privire la suma de bani datã cadou, recent s-a introdus sistemul cinstirii mirilor cu bani puşi în plic.

“O căsătorie are întotdeauna o importanţă economică mai mare sau mai mică şi că actele de ordin economic (stabilitate, plată, înapoiere a zestrei, fie a miresei, fie a mirelui, preţ de cumpărare a miresei, angajarea logodnicului, etc.) se împletesc cu riturile propriu-zise. Or, grupurile enumerate anterior sunt interesate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de negocierile şi de aranjamentele de natură economică.”²

Înainte de “spargerea nunţii”, adicã în zori de zi, se serveşte nuntaşilor o tocanã acrã sau ciorbã de burtã. Aşadar, nunta de azi se deosebeşte de cea de odinioarã prin renunţarea la multe din vechile obiceiuri, prin simplitate şi prin durata ei.

După o privire în ansamblu asupra a ceea ce presupunea o nuntă tradiţională şi cum este ea organizată acum, trebuie să acordăm atenţie fiecărui moment şi să-l prezentăm în paralel.

În trecut, nuntaşii erau invitaţi la nuntă de către miri şi părinţii acestora care plecau din casă în casă pentru a vesti fericitul eveniment. Astăzi, nuntaşii primesc invitaţii cât se poate de sofisticate şi artăgătoare, la care mai trebuie să şi dea un răspuns de confirmare.

O credinţă populară spune că dacă ginerele nu se bărbiereşte în ziua nunţii, atunci el va muri curând. Poate acesta este şi motivul pentru care mirele alege să se bărbierească, nedorindu-ţi un sfârşit rapid.

Mireasa este îmbrăcată de domnişoarele de onoare, care conform unei legi nescrise moderne, trebuie ca toate să fie îmbrăcate la fel, să aibă aceleaşi accesorii şi să fie prietene apropiate viitoarei neveste. În trecut, domnişoarele de onoare aveau ca însemn o eşarfă pe care mireasa le-o prindea în piept pentru a se deosebi de celelalte fete invitate la nuntă. Tot atunci, mireasa era îmbrăcată în costum popular, iar voalul alb era singurul obiect vestimentar care o deosebea de ceilalţi nuntaşi.

Acum, se preferă rochia albă de mireasă, care este foarte populară şi nelipsită de la o nuntă. La fel şi mirele renunţă la costumul popular şi adoptă un costum elegant care obligatoriu trebuie să se asorteze cu accesoriile miresei. Floarea pusă în piept mirelui este la fel ca cele din care este alcătuit buchetul de mireasă.

Alaiul nupţial tradiţional era foarte apreciat. Tot satul ştia de evenimentul vecinilor şi participau cu mic cu mare. Căruţele trase de cai sau boi în care erau nuntaşii şi zestrea miresei atrăgeau pe toată lumea. Astăzi, acest lucru nu mai poate fi posibil. Căruţele au fost înlocuite de maşini de lux, frumos împodobite, sau de caleştile din poveste.

Ajungând la biserică, mireasa intra la braţul naşului, iar mirele la braţ cu naşa. Însă, dacă astăzi se păstrează acelaşi obicei, noutatea constă în faptul că primii în biserică intră doi copilaşi: o fetiţă cu un coşuleţ cu petale de flori, de obicei trandafiri, care trebuie să le presare pe drumul până la altar, iar apoi este urmată de un băieţel, cam de aceeaşi vârstă, care aduce verighetele (din aur şi inscripţionate cu numele şi data căsătoriei) spre a fi sfinţite.

Până şi locul de desfăşurare a nunţii s-a schimbat, adaptându-se cerinţelor moderne. În trecut, nunta avea loc acasă la mire, într-un cort amenajat în aer liber, unde cântau lăutari sau orchestre de muzică populară, ce ştiau să asigure buna dispoziţie până ce toţi nuntaşii erau extenuaţi de atâta dansat. Astăzi, nunta are loc în restaurante elegante, cu meniuri sofisticate, băuturi fine, muzică selectă. Astfel, se obişnuieşte ca la nuntă să se aducă un DJ profesionist sau formaţii îndrăgite de nuntaşi. Petrecerea nu începe până când nu are loc valsul mirilor, care a înlocuit celebra noastră horă.

Originea obiceiului de a toasta la nuntă datează din secolul al XVI-lea. La acea vreme se punea o bucăţică de pâine într-un pahar de vin care era dat din mână în mână oaspeţilor pentru a putea fiecare să ia câte o gura de vin. Cel care sorbea ultima picatură primea şi onoarea de a putea mânca pâinea şi de a rosti câteva cuvinte în cinstea gazdei. Astăzi, tradiţia s-a păstrat sub forma paharelor de şampanie, primul toast fiind ţinut de cavalerul de onoare. Se obişnuieşte ca invitaţii să se ridice în timp ce mirii, pentru care se ţine toastul, stau jos. Ei se ridică la sfârşitul toastului şi răspund prin câteva cuvinte de mulţumire pentru familie, prieteni şi invitaţi. Uneori cei doi toasteaza pentru partener şi au ocazia să bea din pahare de cristal sau de argint.

Un alt obicei care vine de la englezi spune ca mireasa să poarte la nunta ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat şi un lucru albastru. Ceva vechi – semnifică continuitatea. Poate fi un lanţ, o bijuterie sau chiar batistuţa bunicii. Ceva nou – înseamna optimismul şi încrederea în viitor. Rochia sau chiar verigheta. Ceva împrumutat – pentru fericirea viitoare. Se poate cere o batistă sau bijuteria unei prietene care este fericită alături de soţul ei. Albastrul semnifică modestie, fidelitate şi dragoste şi vine din tradiţia ebraică. În vremurile biblice, albastrul şi nu albul semnifica puritatea: atât mirele cât şi mireasa purtau o bandă albastră la baza hainei sau respectiv a rochiei. De aici tradiţia de a se purta ceva albastru – în forma unei jartiere pare a fi cel mai elegant.

Dacă în trecut prăjiturile pentru nuntă erau făcute în casă de către gospodine cu câteva zile înainte de nuntă, acum acestea au pierdut teren în faţa celor cumpărate de la cofetărie. Astfel, tortul miresei devine atracţia serii.

La fel de importante au devenit şi focurile de artificii. Acestea au devenit clar un obicei modern al nunţilor din ziua de astăzi. Nu mai există nuntă fără un foc de artificii de vreo câteva sute dacă nu mii de euro. Fie că marchează miezul nopţii, intrarea tortului de mireasă, începutul dansului mirilor sau sosirea mirilor la nuntă, focurile de artificii atrag atenţia celor din jur şi fac seara de neuitat.

În trecut, fiecare nuntaş, când pleca acasã, primea de la socrul mare un colac şi o sticlã de bãuturã, din care sã se ospãteze şi cei de acasã, care n-au mai putut veni la nuntã.

Astăzi, acest obicei este înlocuit de celebrele „mărturii” oferite nuntaşilor care au participat la eveniment. Aceste mărturii constau, de obicei, în câteva bombonele aranjate frumos şi legate cu fundiţă. De asemenea, strigatul darului din trecut a fost înlocuit de banii puşi în plic. Mai nou este obiceiul punerii plicului într-o căsuţă de carton aşezată chiar la ieşirea din restaurant pentru ca nimeni să nu plece înainte de a plăti.

În concluzie, nunta de astăzi este celebrată mai mult pentru partea economică pe care mirii o primesc de la invitaţi, cu toate că în unele cazuri această sumă nu poate acoperi toate cheltuielile făcute de familiile tinerilor proaspăt căsătoriţi. Se păstrează doar aievea tradiţiile noastre, deoarece sunt modificate şi adaptate lumii moderne în care trăim.